Multă vreme s-a spus că cele cinci cercuri simbolizează cele cinci continente (America, Europa, Asia, Africa și Oceania). Alții susțineau că francezul Coubertin a ales cercurile ca fiind influențat de psihiatrul Carl Jung, care considera inelul sau cercul ca fiind expresia continuității ființei umane.

O altă ipoteză este aceea că alegerea celor 6 culori (inclusiv fundalul alb) s-a făcut ținându-se cont de culorile steagurilor tuturor națiunilor, deoarece cel puțin o culoare se regăsește pe steagul fiecărei țări.

Cu toate acestea Coubertin nu a explicat niciodată oficial de ce a ales cinci cercuri …și cred că nu are nicio importanță! Toate teoriile sunt pertinente și conduc la aceeași idee: că omul tinde spre perfecțiune, iar alegerea culorilor s-a făcut, pentru ca fiecare țară de pe Pământ să adopte spiritul olimpic și să ia parte la acest fenomen.

Există o mare asemănare între sportivii care participă la Jocurile Olimpice și artiștii de circ. Și unii și alții luptă permanent pentru a fi din ce în ce mai buni. Potențialul spectacolului de circ este unul uriaș; este un limbaj universal care transcende granițele, fiind înțeles de oricine, la orice vârstă, în orice zonă a planetei. Este atât de popular, încât nu întâmplător îl regăsim în deschiderea unor evenimente sau manifestări artistice de mare amploare precum Jocurile Olimpice!

Sportivii olimpici și artiștii de circ împărtășesc aceeași dedicare și aceeași străduință pentru perfecțiune. Sportivii își dedică viețile antrenamentului, pregătirii fizice și mentale, depășindu-și limitele pentru a atinge performanțe extraordinare. La fel, artiștii de circ își dedică viețile exersării, perfecționării tehnicilor și prezentării unor spectacole ce sfidează legile fizicii și ale gravitației. Ambele grupuri de oameni sunt animate de o pasiune profundă și de dorința de a inspira și de a aduce bucurie publicului.

În esență, Jocurile Olimpice și spectacolele de circ sunt manifestări ale spiritului uman în forma sa cea mai pură. Ele ne amintesc că, indiferent de provocările pe care le întâmpinăm, prin muncă asiduă, determinare și pasiune, putem atinge măreția. Drapelul Olimpic și cercurile sale colorate reprezintă această căutare neîncetată a excelenței și unității, iar artiștii de circ, prin spectacolele lor uluitoare, ne reamintesc că magia și frumusețea există în fiecare dintre noi, gata să fie descoperite și împărtășite lumii.

Marcel Platon

Proudly powered by WordPress
YouTube
YouTube
Set Youtube Channel ID
Tiktok