”Moș Crăciun vine la Circ” este primul spectacol online realizat de Circul Metropolitan București. Difuzat în Seara de Ajun, evenimentul dă prilejul artiștilor Circului să fie din nou aproape, chiar dacă în acest mod aparte, de publicul lor, oferindu-le bucurie, strălucire și frumusețe, în dar de Crăciun.
Într-o iarnă atipică, pe alei încă verzi și lipsite de zăpadă, într-o frumoasă trăsură trasă de un minunat cal negru, își face apariția la Circul Metropolitan Moș Crăciun.
Îi găsește pe artiști repetând deși, în acestă perioadă, spectacolele cu public nu se pot ține. Sunt fericiți că au doi spectatori speciali și decid ca lor să le dedice un minunat spectacol de acorbație, dresură, jonglerie realizate ca întotdeauna cu pasiune, măiestrie și talent, pentru ca Moș Crăciun și Doamna Crăciun șă ducă mai departe, tuturor copiilor și iubitorilor acestei arte, un spectacol ca un frumos vis de iarnă, care să le însoțească darurile.
În lumina, culoarea și frumusețea specială a spectacolului, stă SPERANȚA, cu promisiunea că ei, artiști și spectatori, se vor putea revedea curând, mai bucuroși și mai fericiți ca niciodată de momentul reîntâlnirii.
”Moș Crăciun vine la Circ” și … în fiecare casă.