În timp ce căuta o activitate extrașcolară care să-l scoată din casă, mama sa a găsit un anunț pe internet, în care se căutau tineri talentați sau cu abilități speciale pentru circ. Deși Gabriel, pe atunci în vârstă de 12 ani, nu credea ca are vreo chemare pentru această lume, a decis totuși să încerce și asta, după ce încercase și se plictisise rapid de scrimă și rugby.
Așa că totul i s-a părut la început ca o joacă, și a crezut că o să sară puțin pe saltele și o să se amuze și apoi- gata, va pleca liniștit acasă. Dar așteptările lui nu aveau sa fie nimic din ceea ce îi rezervase realitatea. La CIRC totul se desfășura într-un mod profesionist și cu mult mai serios decât se așteptase. Dupa ce a fost acceptat (abia mai târziu a aflat că nu se descurcase foarte bine la primele probe), la scurt timp a fost chemat pentru a începe antrenamentele de jonglerie și echilibristică. În prima lună a fost menajat de artiștii care-l antrenau, dar curând orele de antrenament s-au dublat și jongleria a început să îl acapareze.
În 2015 circul devenise deja dependență pentru tânărul care ajunge să repete până seara târziu, plecând de la liceu direct la antrenamente. Bunăoară prin vara lui 2016 programul lui Gabriel arăta cam așa: repetiții de la 8 dimineața până la 8 seara , efortul acesta soldându-se cu o spectaculoasă evoluție. Iar pe măsură ce devenea mai implicat, el petrecea din ce în ce mai mult timp în sala de antrenament, dornic de a-și îmbunătăți abilitățile.
Doar bacalaureatul l-a obligat să reducă motoarele și să se pregătească pentru a trece cu brio de examenul maturității. Iar odata acest hop lăsat în urmă, Gabriel s-a întors în magica arenă, iar acum îl puteți vedea evoluând în spectacolul ABC-ul circului.
Povestea lui Gabriel ar putea servi drept exemplu de perseverență și pasiune în lumea circului. Deși a început fără o abilitate specială, a muncit din greu pentru a-și dezvolta aptitudinile și a devenit un artist remarcabil, care, în pofida tururor obstacolelor si provocărilor a continuat să se dedice circului cu determinare si curaj, dar mai ales cu bucuria de a face parte din aceasta lume specială a artiștilor care sfidează limitele!
Întâmplările neașteptate pot avea un impact semnificativ asupra vieții noastre și pot fi sursa descoperirii unor talente ascunse. În plus, întâlnirea cu oameni noi sau cu persoane care au experiențe de viață diferite poate fi sursa unei creșteri personale semnificative și a unei schimbări de direcție în viață. Astfel de întâlniri pot să ne inspire și să ne ajute să descoperim noi interese sau pasiuni.
Concluzia? Când există pasiune și perseverență, obstacolele dispar și reușim să ne atingem obiectivele, indiferent de cât de dificil ar părea la inceput .