În inima veselă a Circului, o poveste haiosă își deapănă firul, avându-i în prim-plan pe cei doi adorabili motani, Bulavă și Joben. Cu blănițele lor lucioase și privirile pline de curiozitate, acești doi motănei  aduc râsete și bucurie în sufletele tuturor din marea familie a Circului.

Bulavă, găsit aciuat într-un colț al arenei, era un tigru de buzunar, înzestrat cu o doză sănătoasă de frică. Niciodată nu se arăta la mustăți și fugea mai repede decât un iepure la vederea oricărei umbre mai mari decât el. Însă, viața lui a luat o turnură amuzantă când l-a întâlnit pe Joben, un pui abia înțărcat, găsit în parcarea mașinilor unde mieuna de mama focului.

Cei doi motănei s-au împrietenit instantaneu, ca doi parteneri de șotii care știu că distracția e la ea acasă. Acum, dorm împreună, se joacă împreună și, bineînțeles, fac năzbâtii împreună. Camera lor devine scena unui adevărat spectacol de comedie motănească, iar hărmălaia lor animă o bună parte a serilor din Circ.

Desigur, Bulavă rămâne un sălbatic în sufletul său, un fel de James Bond al motăneilor. Dacă ai norocul să reușești să pui mâna pe el, stă la mângâiat cu o eleganță regală. Dar atenție! Fără mișcări bruște, căci Bulavă va “evada” ca un erou de film de acțiune cu nouă vieți în spate.

Așa că, în fiecare zi, în lumea plină de farmec a Circului, Bulavă și Joben continuă să ofere doze masive de râs și amuzament tuturor privitorilor, transformându-se în adevărați comedianți mustăcioși.

Dacă nu știți ce este bulava, nu căutați pe net, pentru că ne spune chiar personajul astfel intitulat: Bulavele utilizate în jonglerie, care arată ca niște popice alungite (în gimnastică se numesc măciuci) sunt, de obicei, ușoare și decorate cu un strat strălucitor de culoare albă și argintie.

Ca fapt divers, actul de jonglerie care a aparut în primul circ din America a fost realizat de englezul John Bill Rickets, care a jonglat pe cal, în timp ce în tribună era… George Washington, primul președinte al Statelor Unite!

Proudly powered by WordPress