Lumea circului este una fascinantă, incredibil de frumoasă, greu accesibilă dacă nu faci parte din ea şi se oferă spectatorilor cu tot ce are mai bun și mai spectaculos.

Fără patetism se poate afirma că artiștii circului își dăruiesc viața unui public care, de cele mai multe ori, nici nu-şi închipuie ce înseamnă să fii artist de circ! Câtă muncă și cât risc, cât exerciţiu, curaj şi hazard asumat! Şi asta pentru în luminile flamboiante ale spectacolului nu se poate imagina ceea ce se întâmplă în spatele cortinei și în sălile de antrenament (uneori improvizate, cum a fost pe perioada pandemiei). Un efort susţinut, permanent, epuizant-  ca al sportivilor de performanţă, o implicare totală ce vine din marea iubire pentru o meserie atât de specială.

Iar spectacolul înseamnă frumusețe, imaginație, pasiune, precizie, risc, fie că e vorba de hula hoop, antipod, pantomimă, echilibristică, scară liberă, patine, basculă sau…călărie! Căci e vorba de premiera Circului Metropolitan „MAGIE CU CAI” – un show cu adevărat magic în care ne lăsăm vrăjiţi de frumuseţea, inteligența şi aptitudinile cailor de circ – Șeic, Nero, Ecuador, Jaron, Mint și Safir– care sunt vedetele spectacolului – atent îndrumaţi de călăreții lor, Alexandru Erlich, Mioara Igna, Marilena Hristache, George Postelnicu, Marian Mocăniţa, Ion Strîmbeanu, Virgil Băjănaru, Mihai Drăgoi, cu care au o relaţie simbiotică. Şi pentru că oamenii sunt pasionaţi de călărie şi de lucrul cu partenerii lor de arenă, asta se vede din sincronul şi din încrederea lor reciprocă atunci când execută cascadorii spectaculoase din goana calului – asemenea maeştrilor călăreţi caucazieni- djighit, sau ies la rampă cu numere de înaltă școală de dresaj.

Iar maestrul lor, Filimon Iordache, poate fi numit, fără nici un dubiu, the horse whisperer! Este îmblânzitor, antrenor şi mentor, cascador și călăreț – strunind întreaga echipă de cai şi călăreți- cu mână de fier şi zâmbet cuceritor.

Show-ul începe şi se termină în cavalcadele splendidelor cabaline, şi este completat de uimitorul număr de echilibristică al lui Alexandru Voinescu, apoi antipozi şi hulla hoop, Duo Dinamic Vasilescu pe patine cu rotile, şi scara liberă cu familia Badea, cărora li se adauga pantomima şi bascula ruptă.

Este un show deopotrivă pentru copii și adulți în care artiştii îşi arată preţuirea pentru cel căruia îi este adresat spectacolul- publicul. Care îi răsplăteşte cu atenţie şi aplauze şi se bucură de acest spectacol cu cai ce inaugurează manejul exterior construit special pentru reprezentaţiile acestei perioade de pandemie.

Mergeţi la circ, mici şi mari, magia cailor este spectaculoasă!

DISTRIBUȚIA

Parada cu cai și scene de luptă– FILIMON IORDACHE, ALEXANDRU ERLICH, MIOARA IGNA, MARILENA HRISTACHE, GEORGE POSTELNICU, MARIAN MOCANIȚA, ION STRIMBEANU, VIRGIL BĂJENARU, MIHAI DRĂGOI

Echilibristică– ALEXANDRU VOINESCU

Pantomimă – BOGDAN si CAMELIA ANDREESCU

Antipod și Hula Hoop – MARIANA IONESCU , EMILIA ROTARU, VIORICA ION

Patine cu rotile – DUO DINAMIC – FLORINA și RAZVAN VASILESCU

Înaltă Școala de dresaj de cai – FILIMON IORDACHE

Basculă – EWELIN MARINOF, CRISTIAN MARINOF, GEORGE DUMITRU, ION STRIMBEANU, VIRGIL BAJANARU, VANDA ROTARU, CONSTANTIN ROTARU

Echilibristică – NICOLETA și DANIEL BADEA

Djighit – FILIMON IORDACHE, ALEXANDRU ERLICH, MARLEN MIRONESEI, MIOARA IGNA, MARILENA HRISTACHE

Photo credit: REMI SPRINCENATU

sursa: radiotopic.com

Proudly powered by WordPress